>
>
De ce coaching cu CliftonStrengths?

De ce coaching cu CliftonStrengths?

bemore-personal

CliftonStrengths îți schimbă perspectiva

Educația noastră, cultura noastră, managerii care ne conduc, ne fac să ne uităm prea des la noi din perspectiva în care ceva trebuie corectat. Noi, cei din BEMORE, credem că oamenii ar fi mai fericiți, mai energici și s-ar dezvolta mai rapid dacă s-ar uita mai des la talentele lor. Odată ce le descoperi, dacă investești timp în ele, le poți transforma în adevărate puncte forte.

Pentru asta folosim filozofia și instrumentele uneia dintre cele mai mari companii de research din lume, Gallup, și îți oferim un raport unic.

Cei care îl văd prima dată, spun adesea: “Cum poate un raport să mă descrie atât de bine?”.

Credem că a venit momentul să nu mai lucrăm la lucrurile care ne lipsesc, la care nu suntem buni încă, ci să fim extraordinari la cele pentru care avem cel mai mult potențial. Imaginează-ți că Steve Jobs și-ar fi petrecut o mare parte din timp pentru a deveni mai bun la comunicarea cu cei din jur în loc să se concentreze pe inovație și depășirea limitelor, lucrurile la care era deja foarte bun. Lumea ar fi arătat altfel. CliftonStrengths te ajută să-ți activezi autenticitatea și apeși pedala de accelerație către obiectivele tale.

De ce să te dezvolți personal?

Dezvoltarea personală este sursa schimbărilor semnificative și sustenabile din viața noastră. Majoritatea dintre noi avem o serie de cerințe de la propria persoană: “Aș vrea să nu mai procrastinez”, “Mi-aș dori să mă mobilizez să merg la sală”, “Vreau să pot exprima mai ușor ce nu-mi convine”.  Uneori durează luni sau chiar ani pentru a ni le rezolva. 

Coaching-ul cu CliftonStrengths îți dă ocazia să descoperi care sunt cele mai mari oportunități de dezvoltare pentru tine, înțelegând care sunt acele secvențe de obiceiuri care te duc zilnic către aceleași rezultate. Astfel, ai ocazia să reflectezi asupra lor și chiar să le schimbi pentru a putea obține rezultate diferite în viața de zi cu zi.

Scroll to Top